Toată lumea VOTEAZĂ în localităţile raioanelor Ialoveni şi Cimişlia
Toată lumea VOTEAZĂ în localităţile raioanelor Ialoveni şi Cimişlia
Circa 7 mii de persoane din 23 localităţi (16 din raionul Ialoveni şi 7 din raionul Cimişlia) au fost invitate la vot de un grup de tineri voluntari cu iniţiativă civică care în perioada 6 – 18 noiembrie 2010 s-au implicat alături de membrii Asociaţiei Obşteşti „Eco-Răzeni” în desfăşurarea Caravanei de informare şi educaţiei electorală „Toată lumea VOTEAZĂ”, acţiune organizată în cadrul Campaniei regionale împotriva absenteismului la vot “Tu votezi viitorul” realizată de Asociaţia obştească „Eco-Răzeni” cu suportul financiar al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Moldova în cadrul Programului de Granturi Mici pentru Susţinerea Iniţiativelor Democratice. Caravana se desfăşoară cu scopul de a contribui la informarea cetăţenilor cu drept de vot, în special a tinerilor, prin acţiuni de nepartizanat politic, asupra drepturilor lor electorale şi ai încuraja să se implice activ în campania electorală pentru a asigura formarea unui comportament electoral bazat pe înţelegerea dreptului la vot şi a ofertelor concurenţilor electorali, precum şi creşterea gradului de participare a cetăţenilor la scrutinul din 28 noiembrie 2010.
Voluntarii Asociaţiei Obşteşti „Eco-Răzeni” împreună cu membrii Consiliului raional al tinerilor Ialoveni şi ai Fondului pentru Tineri Ialoveni au promovat în rîndul cetăţenilor cu drept de vot din localităţile respective mesajul că votul lor este important şi că nu trebuie să rateze şansa de a influenţa decizia în privinţa constituirii parlamentului ţării pe 28 noiembrie 2010. Sfaturile şi informaţiile oferite de voluntari au fost însoţite de distribuirea materialelor promoţionale cu sloganul caravanei: 7,0 mii invitaţii la vot, 1,6 mii pixuri şi 1,5 mii insigne, 700 agende pentru tinerii alegători, tricouri şi rucsacuri. Materialele promoţionale menţionate au fost distribuite de voluntari în locurile publice: pieţe, staţii de autobuz, magazine, primării sau prin cutiile poştale şi pe la porţile cetăţenilor.
Totodată, zilnic sînt expediate mesaje de mobilizare a tinerilor să participe la alegeri prin intermediul reţelelor sociale din mediul electronic, sînt publicate articole informative în sursele de informare scrise şi electronice din regiune. Campania regională împotriva absenteismului la vot va continua pînă la 26 noiembrie, perioadă în care vor fi realizate o emisiune radio şi una televizate, vor fi expediate scrisori nominale cu invitaţii la vot pentru circa 1,4 mii tineri, se vor efectua apeluri telefonice prin care se va informa abonaţii despre ziua alegerilor, procedura de vot, adresa secţiei de votare.