Interviul de clarificare cu grupurile de inițiativă civică și consiliile locale de tineret
Interviul de clarificare cu grupurile de inițiativă civică și consiliile locale de tineret
Programul ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni” a încheiat la 25 aprilie 2021 procesul de recepţionare a solicitărilor de finanţare din cadrul Programului de Granturi Mici pentru Tineri, Runda a XXII-a. La 28 aprilie 2021, online, pe Platforma Zoom, s-a desfășurat interviul de clarificare cu grupurile de inițiativă civică și consiliile locale de tineret care solicită suport financiar în cadrul acestei runde de granturi.
Participanţii la interviu și-au structurat comunicarea de 15 minute conform punctelor de reper: arborele problemei identificate (justificarea proiectului); arborele soluțiilor creative (scopul și obiectivele proiectului); descrierea detaliată a activităţilor; evidenţierea rolului participativ al tinerilor; enumerarea rezultatelor scontate; contribuţia comunităţii și bugetul proiectului.
1. Grupul de voluntari ,,Bibliostașii lecturii”, Molești, lider – Lena Cujbă, mentor – Tamara Ceban, au prezentat proiectul nr. 539 ,,Totul începe de la o bibliotecă organizată, Ediția a II-a”, prin care au solicitat suma de 5 300 lei pentru reamenajarea spațiului și dotarea bibliotecii publice, inclusiv organizarea activităților de promovare a lecturii și a voluntariatului;
2. Grupul de inițiativă ,,Pro Cultura”, Ulmu, lider – Alina Jumir, mentor – Victoria Guțu, au prezentat proiectul nr. 540 ,,Dor de Eminescu”, prin care au solicitat suma de 5 964 lei pentru organizarea activităților de pregătire a primei ediții a Festivalului ,,Dor de Eminescu”, care se va desfășura în luna ianuarie 2022;
3. Grupul de inițiativă ,,Noi suntem schimbarea”, Puhoi, lider – Lidia Plăcintă, mentori – Tatiana Soltan și Veronica Șarpe, au prezentat proiectul nr. 541 ,,Un tânăr informat – un tânăr protejat”, prin care au solicitat suma de 2 410 lei pentru organizarea atelierelor de instruire privind avantajele, riscurile și importanța securității în mediul on-line;
4. Grupul de inițiativă ,,YK Avante”, Ialoveni, lider – Cristina Mereacre, mentor – Lilia Dunai, au prezentat proiectul nr. 542 ,,Standarde de calitate în servicii de sănătate prietenoase tinerilor din raionul Ialoveni”, prin care au solicitat suma de 6 000 lei pentru organizarea activităților de promovare și extindere a serviciilor de sănătate prietenoase tinerilor din raionul Ialoveni;
5. Grupul de inițiativă ,,Perspectiva”, Horești, lider – Gabriela Gore, a prezentat proiectul nr. 544 ,,LogoLand Horești”, prin care au solicitat suma de 6 000 lei pentru efectuarea lucrărilor de salubrizare, amenajare și dotare a parcului din centrul localității;
6. Consiliul Local de Tineret Costești, lider – Elena Bîrcă, mentor – Mihaela Novac, au prezentat proiectul nr. 545 ,,Un nou CLT Costești”, prin care au solicitat suma de 6 000 lei pentru efectuarea lucrărilor de renovare a sediului consiliului local de tineret;
7. Consiliul Local de Tineret Cărbuna, lider – Mădălina Plămădeală, a prezentat proiectul nr. 547 ,,Un tânăr implicat – un parc mai curat”, prin care au solicitat suma de 6 000 lei pentru efectuarea lucrărilor de salubrizare a parcului din centrul localității și construirea unui foișor destinat activităților în aer liber;
8. Grupul de inițiativă ,,Humanitas”, Răzeni, lider – Elena Untilă, a prezentat proiectul nr. 548 ,,Călătoria virtuală”, prin care au solicitat suma de 6 000 lei pentru dotarea cu un proiector și ecran a Centrului Comunitar de Zi pentru Copii în scopul diversificării activităților ce implică beneficiarii centrului;
9. Grupul de inițiativă ,,Tinerii activi”, Horești, lider – Felicia-Iuliana Zgîrcu, mentor – Violeta Dogot, au prezentat proiectul nr. 549 ,,În lumea cărților”, prin care au solicitat suma de 4 500 lei pentru dotarea cu cărți atractive a bibliotecii Liceului Teoretic Horești, inclusiv organizarea activităților de promovare a lecturii și a voluntariatului;
10. Grupul de inițiativă ,,Generațiile de ieri și azi uniți prin sport”, Costești, lider – Aliona Levinte, mentor – Elena Goro, au prezentat proiectul nr. 550 ,,Am dreptul la vestiarul meu”, prin care au solicitat suma de 4 000 lei pentru îmbunătățirea condițiilor sanitare ale vestiarelor sălii de sport din Liceul Teoretic ,,Olimp”, Costești, inclusiv organizarea competițiilor sportive.
Astfel, tinerii au manifestat iniţiative originale şi soluţii ingenioase de a schimba lucrurile spre bine în comunităţile noastre. Partenerii programului s-au convins, încă o dată, că creştem, împreună, o nouă generaţie de lideri veritabili !
Menționăm că selectarea proiectelor se va desfășura în două etape, fiecare dintre ele asigurând câte 50% din votul final:
1. Votarea online pe pagina web www.fondultinerilor.md, a 3 proiecte favorite din lista proiectelor depuse spre finanțare, care va începe la 30 aprilie 2021, ora 09:00 și se va încheia pe 05 mai 2021, ora 23:59.
2. Punctajul acordat în urma interviului desfășurat la 28 aprilie 2021, precum și a analizei dosarelor de către membrii echipei Fondului pentru Tineri Ialoveni, în baza celor 6 criterii de selecție (fezabilitatea ideii de proiect, măsura în care tinerii sunt implicaţi în iniţierea şi realizarea proiectului, raportul cost-beneficii, impactul, parteneriate). Lista proiectelor finaliste va fi publicată la data de 06 mai 2021 pe paginile web: www.fondultinerilor.md, www.ecorazeni.md !
Programul „Fondul pentru Tineri Ialoveni” este coordonat de Asociaţia Obştească „Eco-Răzeni” în parteneriat cu Consiliul Raional Ialoveni şi realizat cu suportul financiar al Fundaţiei Est-Europene din Moldova, din resursele acordate de Suedia.
Tinerilor activi le mulţumim pentru interesul manifestat pentru programul de granturi şi le dorim mult succes !
Pentru conformitate, Victor Pletosu, specialist principal în domeniul politicilor de tineret, Aparatul Președintelui Raionului Ialoveni