Forumul tinerilor din orașul Ialoveni a decis ca alegerile pentru reconstituirea consiliului local al tinerilor să se desfășoare de Ziua Națională a Tineretului
Forumul tinerilor din orașul Ialoveni a decis ca alegerile pentru reconstituirea consiliului local al tinerilor să se desfășoare de Ziua Națională a Tineretului
Forumul tinerilor din orașul Ialoveni a decis ca alegerile pentru reconstituirea consiliului local al tinerilor să se desfășoare de Ziua Națională a Tineretului
La data de 16 octombrie, în sala mare de ședințe a Primăriei orașului Ialoveni, s-a desfășurat adunarea generală a tinerilor din orașul Ialoveni, la care au participat circa 50 de tineri și tinere care reprezintă instituțiile: Liceul Teoretic ,,Petre Ștefănucă”, Liceul Teoretic ,,Andrei Vartic”, Gimnaziul ,,Grigore Vieru” și voluntarii Bibliotecii publice ,,Spiridon Vangheli”.
În deschiderea evenimentului au luat cuvântul: Primarul orașului Ialoveni – Sergiu Armașu și Deputatul în Parlamentul Republicii Moldova – Petru Frunze, care au îndemnat tinerii ca să promoveze valorile europene, deoarece Uniunea Europeană ne oferă resurse pentru dezvoltarea țării și bunăstarea comunităților noastre.
De asemenea, directorul executiv al Asociației ,,Eco-Răzeni” – Sergiu Gurău și specialistul de tineret din cadrul Consiliului raional – Victor Pletosu, au făcut o prezentare a programelor ,,Fondul pentru tineri” și ,,Fondul pentru tinerii antreprenori” care se desfășoară anual fiind parte a Programului de dezvoltare a politicilor de tineret ale raionului Ialoveni pentru anii 2022 – 2026.
Specialiștii din cadrul Primăriei or. Ialoveni – Dumitru Grițco și Elena Chiosa, au prezentat planul de acțiuni în domeniul tineretului și sportului, conform Strategiei de dezvoltare socio-economică a orașului Ialoveni pentru anii 2019 – 2025.
Consilierul orășenesc Ialoveni – Victoria Ceban și reprezentantul Consiliului local al tinerilor – Alexandru Bivol, au realizat o prezentare a proiectelor și activităților desfășurate. Totodată au organizat și o victorină cu întrebări despre implicarea consiliului de tineret în realizarea proiectelor de dezvoltare comunitară în parteneriat cu administrația publică locală.
La adunarea generală a tinerilor au fost aleși prin vot unanim cei 7 membri voluntari ai comisiei electorale responsabilă de organizarea și desfășurarea alegerilor pentru reconstituirea consiliului local al tinerilor, care vor avea loc duminică, 10 noiembrie, de Ziua Națională a Tineretului.
Participanții au lucrat în 5 grupuri și au generat idei de implicare în activități de voluntariat pentru a beneficia de oportunități de dezvoltare a abilităților și competențelor, pentru a acumula experiență, pentru a contribui la bunăstarea comunității, pentru a petrece plăcut și util timpul liber, pentru ca autoritățile administrației publice publice și actorii din comunitate să susțină inițiativele tinerilor și să acorde suport pentru realizarea lor.
Menționăm că, adunări generale ale tinerilor se desfășoară pe parcursul lunii octombrie în 6 localități din raionul Ialoveni, partenere ale Programului ,,Comunitatea mea”: or. Ialoveni, s. Costești, c. Răzeni, c. Gangura, s. Dănceni și c. Ruseștii Noi.
Evenimentul s-a desfășurat în cadrul proiectului ,,Participarea tinerilor – soluția dezvoltării comunitare”, implementat de Asociația obștească ,,Eco-Răzeni” și Consiliul raional Ialoveni cu suportul financiar al USAID Moldova, prin intermediul IREX, Programul ,,Comunitatea mea”.