Concurs oferte comerciale nr. 0423FEE de achiziționare a utilajului pentru croitorie
Concurs oferte comerciale nr. 0423FEE de achiziționare a utilajului pentru croitorie
Asoсiaţia Obştească “Eco-Răzeni” este o organizaţie necomercială fondată în 1998 cu sediul în sat. Răzeni, r. Ialoveni. Misiunea asociației este de a implementa programe eficiente şi durabile pentru crearea oportunităţilor de participare a tinerilor și tinerelor la dezvoltarea comunităţii şi incluziunea socio-profesională a tinerilor din categorii defavorizate, inclusiv cu dizabilităţi.
Scopul concursului:
Scopul anunțului este identificarea și selectarea celei mai bune oferte comerciale pentru achiziționarea utilajului profesionist necesar atelierului de croitorie a unui beneficiar de grant din cadrul Programului „Fondul pentru tinerii antreprenori din Ialoveni 2022 – 2023”, finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat de Suedia și Consiliul raional Ialoveni, prin intermediul Fundației Est-Europene și a Asociației Obștești „Eco-Răzeni”.
În acest context, Asociația Obștească ”Eco-Răzeni” solicită oferte de prețuri pentru următoarele tipuri de utilaje și echipament profesionist, care corespund specificațiilor tehnice enumerate sau modele similare:
a) 1 (una) bucată mașină de cusut universală cu un singur ac (liniară)
Viteza de coasere: max 5000 rot/min
Lungimea cusăturii: 5 mm
Ridicare picior presor cu genunchi: preferabil 10-15 mm
Tăiere automată a firului
b) 1 (una) bucată surfilator cu 5 fire
Număr de ace: 2
Lungimea cusăturii: preferabil 3,6 mm
c) 1 (una) bucată fier de călcat (cu generator de abur), 3.5 litri
Utilizare: pentru toate tipurile de țesături
Durata de funcționare continuă: min 2 h
Temperatura aerului: reglabilă, min 120 grade
Presiunea vaporilor: verticală, reglabilă
Carcasa: metalică sau inox
d) 1 (una) bucată masă de călcat (cu vacuum și suprafață încălzită)
Dimensiuni suprafața de lucru: max 120*45 cm, tip limbă
Tip consolă, combinabilă cu generatorul de abur
Masa de călcat încălzită, pentru mâneci inclusă (preferabil)
e) 1 (una) bucată cuțit circular de croit sau mașină verticală de tăiat țesături
Criterii de selecție a companiei: 1) Experienţa companiei candidate (prezenţa pe piaţă, clienţi fideli/referinţe) – 5%; 2) Încadrarea în specificațiile tehnice și fizice solicitate – 10%; 3) Condițiile și termenii de garanție, livrare și plată – 10%; 4) Preţ competitiv, inclusiv cu respectarea raportului preţ/calitate – 75%.
Dosarul de aplicare trebuie să conțină următoarele documente și informații: 1) Formularul tip de ofertă (semnat și ștampilat), poate fi accesat AICI; 2) Scurtă descriere a companiei, inclusiv lista cu clienți și scrisori de referință (opțional).
Dosarul de aplicare va fi completat în limba română și expediat la următoarea adresă: r. Ialoveni, s. Răzeni, str. Ștefan cel Mare 87B, MD 7728 sau prin email la adresa: ecorazeni@gmail.com cu mențiunea ”Ofertă utilaj croitorie”.
Termenul limită de expediere a ofertelor comerciale este 01 martie 2023. Detalii pot fi obţinute telefonic la numărul 026873325, 079641243, Sergiu Gurău.
Doar companiile selectate vor fi contactate. Dosarele incomplete nu se vor evalua.Concursul de oferte comerciale se desfășoară în conformitate cu prevederile Manualului de proceduri pentru achiziții și a Politicii anticorupție ale Asoсiaţiei Obştești “Eco-Răzeni”. Pentru informaţii suplimentare vizitaţi https://ecorazeni.md/ro/page/our-policy/
Vă mulţumim pentru participare la concurs!
Organizaţia noastră este recunoscută ca un actor activ în promovarea drepturilor omului în comunităţile din raionul Ialoveni, desfăşurînd în parteneriat cu autorităţile administraţiei publice locale de ambele nivele, instituţiile de învăţămînt, mass-media, structurile de tineret şi ong-urile activităţi de educaţie şi conştientizare a drepturilor omului de către opinia publică (campanii de sensibilizare a publicului larg, publicaţii, seminare, cursuri de instruire, concursuri, activităţi de educaţie neformală, program de granturi mici pentru tineri).
Din aprilie 2010, Eco-Răzeni în parteneriat cu Consiliul Raional Ialoveni coordonează programul raional Fondul pentru Tineri Ialoveni (www.fondultinerilor.md). În decembrie 2012, asociaţia a fondat prima întreprindere socială în domeniul alimentaţiei publice din Republica Moldova – Floare de cireş SRL (www.floaredecires.org) în cadrul căreia activează două servicii sociale: instruirea la locul de muncă a persoanelor cu dizabilități și cantina de ajutor social. Organizaţia are nouă persoane angajate, dintre care șapte femei şi doi bărbaţi.
Asociaţia are în portofoliu peste 60 de proiecte implementate cu suportul Ambasadei SUA în Moldova, Ambasadei Norvegiei la Bucureşti, Agenţiei de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ), Fundaţiei Soros Moldova, Fondului Naţional pentru Democraţie (NED) din SUA, PNUD Moldova, Oficiului în Moldova al Băncii Mondiale, Fundaţiei Est-Europene Moldova, IM Swedish Development Partner, Organizației Internaționale pentru Migrație, Fundației LED Moldova, Fundației Konrad Adenauer, Primăriei orașului Viena, Ministerului Federal Austriac al Muncii, Afacerilor Sociale și Protecției Consumatorilor, Ministerului Afacerilor Externe al Estoniei, Ministerului Mediului, Ministerului Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova, Consiliului Raional Ialoveni, ș.a.